Art. 41. - (1) În cazul în care condiţiile de funcţionare constituie un risc iminent pentru sănătatea populaţiei sau a salariaţilor unităţii, inspectorii sanitari de stat împuterniciţi aplică măsuri de suspendare a activităţii, până la remedierea deficienţelor.
(2) Neacceptarea controlului igienico-sanitar sau refuzul colaborării cu organele de control în efectuarea acestuia impune decizia de închidere a unităţii.
(3) Neremedierea deficienţelor constatate şi care pot aduce atingere sănătăţii publice, funcţionarea în alte condiţii decât cele existente la data autorizării, neîndeplinirea condiţiilor asumate prin declaraţia pe propria răspundere, precum şi funcţionarea unităţilor de orice fel cu încălcarea repetată a normelor legale de igienă atrage anularea autorizaţiei sanitare de funcţionare.
(4) Punerea pe piaţă a substanţei/substanţelor sau a produsului/produselor avizate sanitar ori notificate, neconforme cu specificaţiile din dosarul tehnic, conduce la retragerea avizului sanitar.
Art. 42. - Nerespectarea conformităţilor stabilite prin avizul sanitar pentru proiecte privind amplasarea, construirea, transformarea sau extinderea obiectivelor economice şi social-culturale şi a oricăror obiective cu impact asupra sănătăţii publice atrage anularea acestuia.
Art. 43. - (1) Produsele alimentare care nu corespund normelor în vigoare şi care constituie risc pentru sănătatea consumatorilor vor fi oprite de la consumul uman.
(2) Produsele nealimentare care nu corespund normelor în vigoare vor fi interzise comercializării şi utilizării.
Art. 44. - În situaţii epidemiologice deosebite autoritatea de sănătate publică teritorială poate dispune măsuri speciale: carantină, izolare în spital sau la domiciliu, interdicţia accesului la unele locuri de muncă, paza specială a frontierei.
Art. 45. - Formularele-model privind procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi procesul-verbal de constatare a condiţiilor igienico-sanitare sunt prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta lege.
Art. 46. - Nivelul amenzilor prevăzute de prezenta lege se va actualiza prin hotărâre a Guvernului, în raport cu rata inflaţiei.
Art. 47. - În sensul prezentei legi, prin unităţi se înţelege: instituţii publice de orice fel, regii autonome, societăţi comerciale cu capital de stat, privat sau mixt, organizaţii cooperatiste şi alte persoane juridice.
Art. 48. - Prezenta lege intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României. Pe aceeaşi dată se abrogă H.C.M. nr. 2.506/1969 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de igienă şi de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile, precum şi orice alte dispoziţii contrare.