CAPITOLUL V
Norme de igienă referitoare la colectarea,
îndepărtarea şi neutralizarea deşeurilor solide

Art. 37. - Primăriile, agenţii economici, asociaţiile de locatari şi cetăţenii au obligaţia să asigure colectarea, îndepărtarea şi neutralizarea deşeurilor solide. Se interzice aruncarea deşeurilor solide în alte locuri decât în cele amenajate special şi autorizate sanitar.
La elaborarea regulamentelor de salubritate, primăriile au obligaţia să respecte normele sanitare şi să consulte autoritatea sanitară teritorială.
Cetăţenii sunt obligaţi să respecte întocmai măsurile stabilite de primărie pentru asigurarea igienei publice şi salubrităţii localităţii, precum şi regulile elementare de igienă în gospodăria sau locuinţa proprie, astfel încât să nu creeze disconfort vecinilor şi să nu constituie pericol pentru sănătatea publică a comunităţii.
Art. 38. - Colectarea la locul de producere (precolectarea primară) a reziduurilor menajere se face în recipiente acoperite, dimensionate în funcţie de cantitatea produsă, de ritmul de evacuare şi de categoria în care se încadrează reziduurile menajere din locuinţă; reziduurile nu se colectează direct în recipient ci într-o pungă de polietilenă aflată în recipient şi care să aibă un volum puţin mai mare decât volumul recipientului. Precolectarea secundară, adică strângerea şi depozitarea provizorie a pungilor cu deşeuri menajere în punctele de precolectare organizată, se face în recipiente dimensionate corespunzător, acoperite, prevăzute cu dispozitive de prindere adaptate modului de golire, uşor transportabile, concepute astfel încât să nu producă răniri în timpul manipulării şi să nu favorizeze maladiile asociate efortului fizic excesiv.
Containerele vor fi concepute în aşa fel încât accesul la ele să fie rapid şi uşor, iar sistemul lor de acoperire să fie uşor de manevrat şi să asigure etanşeitatea.
Recipientele, indiferent de categoria lor, vor fi confecţionate din materiale rezistente la solicitări mecanice sau agresiuni chimice şi care să se poată spăla şi dezinfecta uşor.
Recipientele vor fi menţinute în bună stare şi vor fi înlocuite imediat, la primele semne de pierdere a etanşeităţii. Ele vor fi amplasate în spaţii special amenajate, menţinute în condiţii salubre.
Administraţia locală va asigura colectarea, îndepărtarea şi neutralizarea reziduurilor stradale. Colectarea reziduurilor stradale la locul de producere se va face în recipiente acoperite, menţinute în bună stare, amplasate în condiţii salubre, în spaţii special amenajate. Este interzisă depozitarea reziduurilor stradale, după colectarea lor, direct pe sol, pe domeniul public sau privat.
Art. 39. - Deşeurile urbane trebuie sortate la locul de producere în componente reciclabile şi nereciclabile.
Serviciul de salubritate sau agentul economic care se ocupă de gestionarea deşeurilor va folosi sisteme adecvate de colectare a materialelor reciclabile şi va asigura dirijarea lor spre procesul de reciclare. În acest scop va asigura capacităţi adecvate de sortare şi depozitare: recipiente separate, marcate, pentru colectarea separată de la sursă (sticlă, material plastic, hârtie, deşeuri predominant organice, biodegradabile etc.)
a) Deşeuri menajere:
Deşeurile predominant organice, biodegradabile se colectează astfel încât:
- orice risc sau disconfort creat de mirosuri, insecte, rozătoare să fie evitat;
- pe cât posibil să nu se amestece cu alte tipuri de deşeuri;
- să se colecteze, pe cât posibil, deşeuri fără substanţe poluante.
Deşeurile voluminoase se colectează, se transportă şi se tratează astfel încât să se permită reciclarea şi refolosirea prin sortarea şi tratarea separată a diferitelor componente din deşeul voluminos respectiv. Ele nu pot fi colectate în containerele obişnuite şi de aceea agentul economic responsabil cu gestionarea deşeurilor va asigura ridicarea lor periodică şi transportul lor cu mijloace adecvate. Populaţia va fi anunţată din timp asupra perioadei de colectare.
Deşeurile periculoase (toxice, poluante, inflamabile, explozibile etc.): agentul economic responsabil va asigura funcţionarea unui sistem de colectare a deşeurilor periculoase care pot apărea în deşeurile menajere: acumulatori uscaţi, tuburi sub presiune (tip spray), tuburi fluorescente, recipiente în care au fost substanţe toxice, substanţe toxice de uz menajer, medicamente etc.
Se acceptă ca medicamentele să fie colectate şi tratate împreună cu deşeurile menajere obişnuite, dacă există siguranţa că populaţia, în general, sau grupuri de populaţie nu au acces la locul unde acestea se depozitează.
b) Deşeuri comerciale similare celor menajere:
Sistemul de colectare trebuie să urmeze, pe cât posibil, acelaşi principiu de reciclare a materialelor rezultate din unităţi comerciale, instituţii publice, birouri, mică industrie, unităţi meşteşugăreşti, dacă aceste deşeuri prezintă compoziţie şi proprietăţi similare cu cele ale deşeurilor menajere.
c) Deşeuri din parcuri şi grădini:
Deşeurile specifice, predominant vegetale, din parcuri şi grădini, trebuie reciclate prin compostare, de preferat la locul de producere, sau, dacă nu este posibil, să fie dirijate spre un sistem similar în exteriorul parcului, unde se compostează resturile vegetale din alte surse.
d) Deşeuri din pieţe:
Se va asigura colectarea separată a deşeurilor de origine vegetală, care pot fi compostate, şi a celorlalte deşeuri care se pretează la reciclare, cum ar fi: material plastic, hârtie, sticlă etc., similare cu cele menajere. Administraţia pieţei va asigura recipiente marcate şi amplasate în locuri special amenajate.
e) Deşeuri din construcţii:
Componentele nereciclabile din refacerile drumurilor, din demolări şi construcţii se colectează şi se folosesc într-un sistem de reciclare; orice deşeu din demolări este considerat contaminat şi se colectează separat, dirijându-se într-un sistem care să nu permită accesul persoanelor neautorizate. Antreprenorul are obligaţia să monteze recipiente de colectare adecvate.
f) Deşeurile rezultate din îngrijiri medicale acordate la domiciliul pacientului sau cele rezultate din activitatea de îngrijiri medicale acordate în cabinete medicale amplasate în clădiri de locuit urmează circuitul deşeurilor de îngrijiri medicale cu risc, conform reglementărilor legale specifice. Persoanele care îşi administrează singure tratamente injectabile la domiciliu şi cadrele medicale care aplică tratamente la domiciliu sunt obligate să colecteze deşeurile rezultate în recipiente cu pereţi rezistenţi (cutii din carton, cutii din metal etc.), pe care le vor depune la cea mai apropiată unitate de asistenţă medicală publică.
Cabinetele medicale vor respecta legislaţia specifică în domeniu. Se interzice depunerea deşeurilor rezultate din îngrijiri medicale în containerele comune ale clădirilor de locuit.
g) Deşeurile stradale se compun din: deşeuri rezultate din măturarea străzilor şi deşeuri asimilabile celor menajere, precolectate în recipiente stradale.
Deşeurile rezultate din măturarea străzilor conţin: materiale rezultate din abraziunea cauciucurilor şi a drumului, pământ, frunze şi alte detritusuri vegetale, resturi animale, nisip antiderapant şi pulberi sedimentate din atmosferă. Este recomandabil ca nisipul antiderapant să fie colectat separat de alte deşeuri stradale şi, pe cât posibil, reutilizat.
Este posibil ca, în urma precolectării defectuoase a reziduurilor asimilabile cu cele menajere, produse pe stradă, o parte a acestora să intre în compoziţia deşeurilor de măturare; acest lucru trebuie evitat prin aplicarea corectă a reglementărilor privind precolectarea primară şi secundară a deşeurilor de către fiecare producător, persoană fizică sau juridică.
Deşeurile asimilabile cu cele menajere se precolectează în recipiente stradale (coşuri, pubele, conteinere) asigurate de către primării. Este important ca aceste recipiente să fie în număr suficient, cu volume adecvate şi montate la distanţe optime; recipientele se golesc periodic, nu mai rar de o dată la 2 zile vara (1 aprilie - 1 octombrie) şi o dată la 3 zile iarna (1 octombrie - 1 aprilie).
Deşeurile stradale urmează filiera de neutralizare a deşeurilor menajere.
h) Deşeurile zootehnice, rezultate din amenajări în gospodării particulare (vezi art. 16), care nu se asimilează cu fermele zootehnice, se colectează şi se neutralizează prin compostare în instalaţii care nu poluează mediul şi nu produc disconfort, amplasate la cel puţin 10 m de ferestrele locuinţelor.
Art. 40. - Evacuarea reziduurilor menajere de la locurile de producere şi colectare la locul de neutralizare se face de preferinţă zilnic, fără a se depăşi următoarele termene maxime:
a) În anotimpul cald (1 aprilie - 1 octombrie):
- zilnic, din zonele centrale şi de la unităţile de alimentaţie publică, unităţile sanitare cu paturi, grădiniţe şi creşe;
- la cel mult 2 zile, din celelalte zone.
b) În anotimpul rece (1 octombrie - 1 aprilie):
- la cel mult 3 zile, din toate zonele.
Art. 41. - Metodele şi tehnologiile de neutralizare a reziduurilor solide vor fi avizate sanitar.
Art. 42. - Reziduurile toxice şi periculoase se depozitează şi se neutralizează numai în condiţiile stabilite conform reglementărilor în vigoare.
Art. 43. - Depozitele de deşeuri urbane, controlate, instalaţiile de compostare a deşeurilor organice şi biodegradabile, instalaţiile de incinerare trebuie proiectate, construite şi administrate astfel încât să se realizeze condiţii de împiedicare a eliminării şi diseminării poluanţilor în mediul natural: sol, ape de suprafaţă, ape subterane, aer sau în mediul urban. În acest scop, se vor îndeplini următoarele condiţii:
a) amplasarea şi stabilirea zonei de protecţie sanitară se fac în urma studiilor de impact pe mediu şi sănătate, în condiţiile prevederilor art. 10 şi 11 din prezentele norme; alegerea locului se face după studii geologice, hidrogeologice şi urbanistice;
b) la proiectare şi la funcţionare se vor prevedea şi respecta metode şi tehnici adecvate de acoperire şi asigurare a deşeurilor; acoperirea şi asigurarea se fac zilnic;
c) în cursul operaţiunilor de depozitare, vehiculele de transport au acces numai pe drumurile interioare ale depozitului.
Dacă accesul vehiculelor de transport pe suprafaţa deşeurilor nu poate fi evitat în mod temporar, se asigură condiţii de spălare a exteriorului vehiculelor la ieşirea din depozit;
d) în cursul exploatării depozitului se aplică măsuri de combatere a insectelor şi rozătoarelor (dezinsecţie şi deratizare);
e) organizarea tehnică a depozitului va asigura protecţia sănătăţii populaţiei în general, protecţia sănătăţii personalului şi protecţia mediului; se acordă atenţie deosebită împrejmuirii şi perdelelor de protecţie.
Art. 44. - În instalaţiile de compostare a deşeurilor organice biodegradabile se va evita prezenţa substanţelor toxice care pot polua solul, pe care se depune compostul. În acest scop, se asigură condiţii de colectare separată a acestui tip de deşeuri.
Gazele de fermentare şi apele exfiltrate, rezultate din procesul de compostare, se captează şi se dirijează spre instalaţii adecvate de tratare şi neutralizare.
Art. 45. - Instalaţiile de incinerare a deşeurilor urbane vor îndeplini următoarele condiţii:
a) amplasarea şi stabilirea zonei de protecţie se fac în urma studiilor de impact pe mediu şi sănătate;
b) funcţionarea instalaţiilor de incinerare este condiţionată de monitorizarea emisiilor de gaze reziduale în atmosferă.
Art. 46. - Vehiculele pentru transportul reziduurilor solide trebuie să fie acoperite şi prevăzute cu dispozitive de golire automată a recipientelor de precolectare secundară şi să nu permită răspândirea conţinutului în cursul transportului. Ele vor fi întreţinute igienic şi dezinfectate periodic; în acest scop, compartimentul destinat deşeurilor va fi executat din materiale rezistente la solicitări mecanice şi agresiuni chimice.
Art. 47. - Sistemul individual de îndepărtare şi neutralizare a reziduurilor menajere este permis numai în localităţi rurale, cu condiţia prevenirii dezvoltării insectelor şi rozătoarelor. Locul de amplasare a depozitelor de reziduuri menajere se va alege astfel încât să nu producă disconfort vecinilor, să nu impurifice sursele locale de apă şi să fie la cel puţin 10 m de ferestrele locuinţelor.

Ultima actualizare (Joi, 12 Noiembrie 2009 13:30)